in inima virgulei ce naste speranta ?
Privirea isi ingroapa lumina si uita existenta.
De ce melodia judeca sufletul
si ma condamna la eternitate ?
M-au parasit cuvintele
iar timpul si-a spalat picioarele
in lacrimile mele pentru nemurire.
Trec fraudulos granita suferintei
si ajung in trandafirul mortii ,
ma scald in doliu si ma ingrop…
alaturi de osemintele visului.
Realitatea e capacul
ce ma desparte de aerul vietii.
Tin in palma numele unei lacrimi
cu care imi omor plictiseala
din peretii vidului .
Rebelul sens al existentei
ma inchide in petala moarta
sa ma hranesc din polenul intunericului ,
sa impung foia cu litere sterse de existenta.
Mi-a paralizat gandul
si bratul drept ,
mi-a ramas auzul
sa aud scartaitul silabelor
pe foaia poetilor.
